Masterat Lingvistică aplicată – Limba engleză ca limbă străină

Descrierea masteratului:

Prin cursurile propuse, masteratul de Lingvistică aplicată – limba engleză ca limbă străinăcontinuă și aprofundează direcțiile începute la nivel licență în domeniul studiului limbii și lingvisticii aplicate, cu accent pe limba engleză ca limbă străină. Programul combină activități teoretice (cursuri, webinare, etc.), practice (seminare, prezentări, evaluare colegială, simulări, practică de specialitate în țară sau în străinătate, etc.) și de cercetare (elaborarea lucrării pentru conferința anuală a masteranzilor, elaborarea coordonată a dizertației, teme și proiecte
semestriale), oferind astfel posibilitatea celor interesați să își definească prioritățile pentru viitor în direcția unei cariere didactice sau administrative într-o unitate școlară de stat sau privată, în cea de trainer/formator sau în cercetarea doctorală.

Competențele pe care le dobândesc studenții le deschid posibilitatea de a se afirma în domenii profesionale care variază între predarea limbii engleze în licee, școli, centre de limbi și/sau de testare și activarea în edituri, biblioteci, companii multinaționale, instituții publice și multe altele. Pentru o mai bună orientare a studenților, organizăm anual cel puțin un eveniment de carieră în care avem ca invitat un expert din domeniul educațional sau din cel antreprenorial.

În fiecare semestru, disciplinele corespunzătoare din planul de învățământ sunt grupate în două module consecutive (modulul 1, urmat de modulul 2) a câte 7 săptămâni, iar orele se desfășoară în cursul săptămânii, în zile care sunt anunțate din timp, astfel încât studenții (mulți dintre ei fiind deja angajați) să-și poată ajusta programul de lucru în concordanță cu orarul de la Facultate. Orice modificări sunt anunțate din timp.

În condițiile curente, ne propunem să exploatăm în beneficiul studenților toate oportunitățile oferite de sistemul blended learning, ceea ce va pune accent pe utilizarea platformelor de management al predării-învățării (cu precădere MOODLE și Microsoft Teams), pentru a îmbunătăți competențele digitale ale studenților relevante pe piața muncii. În conformitate cu prevederile ARACIS, o parte din activitatea didactică se va desfășura online.

Discipline studiate:

Toate disciplinele propuse în cadrul programului au ca obiectiv nu doar transmiterea unor cunoștințe și informații relevante din domeniul lingvisticii aplicate, ci și dezvoltarea competențelor esențiale necesare în direcții profesionale precum cele menționate mai sus. Informații complete la https://litere.uaic.ro/planuri-de-invatamant/.

Calificarea obținută

Master în Filologie – Lingvistică aplicată – limba engleză ca limbă străină

Tematica probei orale pentru admitere și desfășurarea probei:

  • Discuția din cadrul probei orale se va situa în cadrul temei foarte largi a studiului limbii engleze ca limbă străină, bazându-se pe cunoștințele generale acumulate în timpul anilor de licență mai ales la cursurile de Limbă și la cele de Didactică. Deoarece nu solicităm parcurgerea unei bibliografii, este evident că această probă nu este centrată pe verificarea unor cunoștințe teoretice specifice.
  • Proba orală constă dintr-un interviu în cursul căruia candidaților li se va propune să
    – își motiveze convingător opțiunea pentru acest program
    – argumenteze interesul pentru studierea englezei ca limbă străină și să arate că sunt familiarizați cu sistemul lingvistic al limbii engleze
    – demonstreze că pot face conexiuni și asocieri relevante între procesele de învățare și predare a limbii engleze ca limbă străină
    – dovedească o bună cunoaștere a limbii engleze și interesul pentru îmbunătățirea acestei cunoașteri

Mai concret, comisia va cere candidaților să expună motivele pentru care doresc să devină studenți ai masteratului de Lingvistică aplicată – limba engleză ca limbă străină și, în continuare,

  • va putea să solicite identificarea anumitor elemente gramaticale dintr-un scurt text (părți de vorbire, forme de plural, etc.) și comentarea anumitor aspecte legate de acestea, sau corectarea și explicarea anumitor greșeli dintr-un text (error correction and sources of errors)
    SAU
  • va putea să ceară candidaților să schițeze o micro-activitate de predare în care să utilizeze textul de pe bilet sau să descrie pe scurt un context de predare pornind de la textul respectiv.

În toate cazurile, membrii comisiei vor evalua și competențele de comunicare în limba engleză ale candidaților (i.e., your language proficiency). Candidații se pot informa despre formatul unei astfel de probe, accesând site-uri gen https://www.findamasters.com/advice/finding/masters-degree-interviews.aspx.

Interviul se va desfășura online, în limba de predare a programului (limba engleză)
Contact: conf. dr. I. O. Macari (oanam@uaic.ro, ileanaoanamacari@gmail.com)
asist. dr. Mădălina Elena Mandici (madalina.mandici@uaic.ro)