Ediția I - 2023
Evenimentul, organizat sub egida Facultății de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, își propune consolidarea patrimoniului cultural autohton prin valorificarea activităților didactice și de cercetare științifică ale cadrelor didactice din mediul preuniversitar. Profilul general al simpozionului este umanist, accentul fiind pus pe domenii precum filologia clasică (limbile greacă veche și latină), limbile romanice (franceză, italiană, spaniolă, română) și limba neogreacă. Profesorii din învățământul preuniversitar care predau aceste discipline vor avea astfel șansa de a își mediatiza și, implicit, valorifica rezultatele lucrărilor metodico-științifice de grad sau ale altor activități didactice / de cercetare.
Ediția a II-a - 2024
Simpozion național dedicat profesorilor de limbi clasice, romanice și neogreacă din învățământul preuniversitar
Ediția a II-a, Iași, 12-13 aprilie 2024
Evenimentul, organizat sub egida Facultății de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, își propune consolidarea patrimoniului cultural autohton prin valorificarea activităților didactice și de cercetare științifică ale cadrelor didactice din mediul preuniversitar. Profilul general al simpozionului este umanist, accentul fiind pus pe domenii precum filologia clasică (limbile greacă veche și latină), limbile romanice (franceză, italiană, spaniolă, română) și limba neogreacă. Profesorii din învățământul preuniversitar care predau aceste discipline vor avea astfel șansa de a își mediatiza și, implicit, valorifica rezultatele lucrărilor metodico-științifice de grad sau ale altor activități didactice / de cercetare.
Manifestarea va reuni trei tipuri de activități:
1. sesiuni de comunicări:
- format divers: expuneri teoretice, studii de caz, exemplificări didactice, împărtășiri de experiență
- tematică liberă; exemple: reverberațiile valorilor Antichității greco-romane în societatea modernă; principii pedagogice în școala modernă și rădăcinile lor antice; exempla maiorum – modele pedagogice pentru tinerii din epoca modernă; repere ale Antichității în texte din varii epoci literare; moșteniri antice și inovații în sistemul fonetic, morfo-sintactic și lexical al limbilor moderne; literatura și valoarea sa formativă; docere ludendo – strategii ludice în procesul de predare/învățare; utilizarea instrumentelor digitale în predarea limbii/literaturii
2. ateliere:
- Instrumente digitale în predarea-învățarea limbilor, literaturilor și civilizațiilor (Ana-Maria GÎNSAC, UAIC; Elena DRĂGHICEANU, Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, Roman)
- Învățarea și predarea limbilor romanice: un puzzle lingvistic (Corina BĂDELIȚĂ, UAIC)
- La notion de système en grammaire (Jean-Pierre GABILAN, Université Savoie Mont Blanc, France)
- Citoyenneté en classe : espaces de communication et joute verbale (Jean-Hugues ADAM, UAIC / Institut Français de Roumanie à Iași)
- Mitologie și progres în Roma antică (Iulian-Gabriel HRUȘCĂ, UAIC)
3. masă rotundă
Cei interesați să participe sunt rugați să specifice activitatea/activitățile pentru care optează (comunicări, ateliere, masă rotundă) și să trimită propunerile de participare până pe 20 martie 2024, la adresele ianua.litterarum@gmail.com (limbi clasice, italiană, spaniolă, română), ianua.fr@gmail.com (franceză). Durata unei comunicări va fi de 15 minute. Simpozionul se va desfășura în format mixt (fizic+online).
Facultatea de Litere va elibera certificate de participare tuturor participanților.
Organizatori (UAIC): Claudia TĂRNĂUCEANU, Mihaela LUPU, Dana NICA, Mariana ANASTASIEI, Iulian-Gabriel HRUȘCĂ, Bogdan GUGUIANU, Corina BĂDELIȚĂ, Mirela AIOANE, Simona LEONTI, Emanuela ILIE, Simona AILENII.
Parteneri: Catedra de Limbi clasice, italiană, spaniolă; Catedra de Limbă și literatură franceză; Centrul de reușită universitară (CRU UAIC); Lectoratul Francez (LF); Institutul Francez din România la Iași (IFI); Inspectoratul Școlar Județean Iași (ISJ); Agenția universitară a Francofoniei în Europa Centrală și de Est (AUF en ECO); Societatea de Studii Clasice (SSC), Centrul de Studii Canadiene (CSC) (UAIC); Asociația Română a Profesorilor Francofoni (ARPF); Asociația Română a Departamentelor Universitare Francofone (ARDUF).
Ediția a III-a - 2025
20-24 octombrie 2025
UAIC, Facultatea de Litere
IANUA LITTERARUM
Simpozion național dedicat profesorilor de limbi clasice, romanice și neogreacă din învățământul preuniversitar
ediția a III-a
în parteneriat cu
Istituto Superiore LEONARDO, Giarre, Italia
Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, Roman
MISIUNE:
Evenimentul, organizat de Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, își propune consolidarea patrimoniului cultural prin valorificarea activităților didactice și de cercetare științifică ale cadrelor didactice din mediul preuniversitar. Profilul general al simpozionului este unul umanist, accentul fiind pus pe domenii precum filologia clasică (limbile greacă veche și latină), limbile romanice (franceză, italiană, spaniolă, română), limba neogreacă. Profesorii din învățământul preuniversitar care predau aceste discipline vor avea astfel șansa de a face cunoscute rezultatele lucrărilor metodico-științifice de grad sau ale altor activități didactice / de cercetare.
Manifestarea reunește diverse tipuri de activități: conferințe, comunicări, ateliere, masă rotundă, întîlniri de proiect.
PROGRAM:
LUNI, 20 octombrie
- 10.00-10.30: Deschidere festivă
- 10.30-11.30: Conferință 1: Provocările utilizării inteligenței artificiale în universități (Magda SAMOILĂ, UAIC)
- 13.30-16.15: Sesiune de comunicări 1: FRANCOGALLICA I
- 16.30-17.30: Atelier 1: Intégrer le numérique en classe de FLE : ressources, scénarios, perspectives (Simona NISTOR, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Iaşi)
MARȚI, 21 octombrie
- 09.30-11.30: Reuniune de proiect Erasmus+ EduPED-ModernPlus
- 13.30-16.15: Sesiune de comunicări 2: CLASSICA
- 16.30-17.30: Atelier 2: La BD en classe de FLE (Bianca Elena DARABĂ, Liceul „Vasile Conta”, Târgu-Neamț)
MIERCURI, 22 octombrie
- 09.30-11.30: Reuniune de proiect Erasmus+ EduPED-ModernPlus. Activitate culturală: À la découverte de Iași – voyage historique et culturel
- 13.00-15.30: Sesiune de comunicări 3 : DACOROMANICA
- 15.30-17.00: Atelier 3: Educaţie umanistă în epoca AI: între memorie culturală și pedagogie interactivă digitală (Cătălina TĂRCĂOANU, Camelia NINA-SAVA, Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, Piatra-Neamț; Mihaela CHIRIBĂU-ALBU, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Iași)
JOI, 23 octombrie
- 09.30-10.30: Conferință 2 : Utilisation de l’intelligence artificielle dans l’éducation et la recherche (Adrian IFTENE, UAIC)
- 10.30-11.30: Prezentare: Exemple de RED dans le projet EduPED-ModernPlus (Anamaria Irina STOICA, Bogdan CIOBANU, Elena DRĂGHICEANU, Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, Roman)
- 14.00-16.15: Sesiune de comunicări 4: FRANCOGALLICA II
- 16.30-17.30: Atelier 4: Conversation en français (Geneviève PESENTI, Istituto Superiore LEONARDO, Giarre, Italie)
VINERI, 24 octombrie
- 09.30-11.30: Reuniune de proiect Erasmus+ EduPED-ModernPlus. Evaluare
- 13.00-15.45: Sesiune de comunicări 5 : FRANCOGALLICA III & HISPANICA
- 16.00-18.00: Masă rotundă. Concluzii
Program detaliat: http://bit.ly/47dS8Tl.
ORGANIZATORI/PARTENERI:
- Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) / Facultatea de Litere / Catedra de Limbi clasice, italiană, spaniolă / Catedra de Limbă și literatură franceză / Lectorat Français (LF) / Centre de Réussite Universitaire (CRU UAIC) / Centre d’Études Canadiennes (CSC) / Institutul de Cercetări Interdisciplinare / Departamentul de Științe Socio-Umane (ICI UAIC / DSU)
- Istituto Superiore LEONARDO, Giarre, Italia
- Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, Roman, Neamț
- Inspectoratul Școlar Județean Iași (ISJ)
- Institutul Francez din România la Iași (IFI)
- Agenția Universitară a Francofoniei în Europa Centrală și de Est (AUF ECO)
- Asociația Română a Departamentelor Universitare Francofone (ARDUF)
- Asociația Română a Profesorilor Francofoni (ARPF)
LOC DE DESFĂȘURARE:
Casa Universitarilor din Iaşi (Bd. Carol I, nr. 9)
CONTACT:
FACEBOOK:
20-24 octobre 2025
UAIC, Faculté des Lettres
IANUA LITTERARUM
Colloque national ouvert aux enseignants de langues classiques, romanes et grec moderne de l’enseignement secondaire
3e édition
en partenariat avec
Istituto Superiore LEONARDO, Giarre, Italie
Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, Roman
Cet événement, organisé par la Faculté des Lettres de l’Université Alexandru Ioan Cuza de Iași, vise à renforcer le patrimoine culturel en valorisant les activités pédagogiques et de recherche scientifique des enseignants de l’enseignement secondaire. Le profil général du colloque est humaniste, l’accent étant mis sur des domaines tels que la philologie classique (grec ancien et latin), les langues romanes (français, italien, espagnol, roumain) et le grec moderne. Les enseignants spécialistes de ces disciplines auront ainsi l’occasion de faire connaître les résultats de leurs travaux méthodologiques et scientifiques ou d’autres activités pédagogiques / de recherche.
LUNDI, 20 octobre
- 10h00-10h30 : Ouverture
- 10h30-11h30 : Conférence 1 : Enjeux de l’utilisation de l’intelligence artificielle dans les universités (Magda SAMOILĂ, UAIC)
- 13h30-16h15 : Session de communications 1 : FRANCOGALLICA I
- 16h30-17h30 : Atelier 1 : Intégrer le numérique en classe de FLE : ressources, scénarios, perspectives (Simona NISTOR, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Iaşi)
MARDI, 21 octobre
- 09h30-11h30 : Réunion de projet Erasmus+ EduPED-ModernPlus
- 13h30-16h15 : Session de communications 2 : CLASSICA
- 16h30-17h30 : Atelier 2 : La BD en classe de FLE (Bianca Elena DARABĂ, Liceul „Vasile Conta”, Târgu-Neamț)
MERCREDI, 22 octobre
- 09h30-11h30 : Réunion de projet Erasmus+ EduPED-ModernPlus. Activité culturelle : À la découverte de Iași – voyage historique et culturel
- 13h00-15h30 : Session de communications 3 : DACOROMANICA
- 15h30-17h00 : Atelier 3 : Educaţie umanistă în epoca AI: între memorie culturală și pedagogie interactivă digitală(Cătălina TĂRCĂOANU, Camelia NINA-SAVA, Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, Piatra-Neamț ; Mihaela CHIRIBĂU-ALBU, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Iași)
JEUDI, 23 octobre
- 09h30-10h30 : Conférence 2 : Utilisation de l’intelligence artificielle dans l’éducation et la recherche (Adrian IFTENE, UAIC)
- 10h30-11h30 : Présentation : Exemple de RED dans le projet EduPED-ModernPlus (Anamaria Irina STOICA, Bogdan CIOBANU, Elena DRĂGHICEANU, Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, Roman)
- 14h00-16h15 : Session de communications 4 : FRANCOGALLICA II
- 16h30-17h30 : Atelier 4 : Conversation en français (Geneviève PESENTI, Istituto Superiore LEONARDO, Giarre, Italie)
VENDREDI, 24 octobre
- 09h30-11h30 : Réunion de projet Erasmus+ EduPED-ModernPlus. Évaluation
- 13h00-15h45 : Session de communications 5 : FRANCOGALLICA III & HISPANICA
- 16h00-18h00 : Table ronde. Conclusions
Programme détaillé : http://bit.ly/47dS8Tl
ORGANISATEURS/PARTENAIRES :
- Université Alexandru Ioan Cuza de Iași (UAIC) / Faculté des Lettres / Département de Langues classiques, italien, espagnol / Département de Français / Lectorat Français (LF) / Centre de Réussite Universitaire (CRU UAIC) / Centre d’Études Canadiennes (CSC) / Institut de Recherches Interdisciplinaires / Département des Sciences Humaines et Sociales (ICI UAIC / DSU)
- Istituto Superiore LEONARDO, Giarre, Italie
- Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, Roman, Neamț
- Inspection Scolaire du Département de Iași (ISJ)
- Institut Français de Roumanie à Iași (IFI)
- Agence Universitaire de la Francophonie en Europe Centrale et Orientale (AUF ECO)
- Association Roumaine des Départements Universitaires Francophones (ARDUF)
- Association Roumaine des Professeurs Francophones (ARPF)
LIEU DE DÉROULEMENT :
Casa Universitarilor din Iaşi (9, Bd. Carol Ier)
CONTACT :
FACEBOOK :
