Având în vedere clarificările primite de la conducerea Universității referitoare la acordarea burselor și altor forme de sprijin financiar pe toată durata anului universitar (12 luni), în conformitate cu dispozițiile regulamentare, aplicarea unitară și consecventă, la nivelul tuturor facultăților, a dispozițiilor normative se va face astfel:
- Bursele pentru rezultate academice se vor acorda pe baza selecției, așa cum a fost ea operată în luna octombrie 2024 pentru o perioadă de un an;
- Bursele sociale se vor acorda pe baza selecției, așa cum a fost ea operată în luna octombrie 2024 pentru o perioadă de un an;
- Bursele pentru alte activități se vor acorda în baza selecției, așa cum a fost aceasta operată în luna octombrie 2024, pentru o perioadă de un an, cu excepția cazului în care bursa a fost acordată printr-un act administrativ – decizia Rectorului cu caracter temporar, cum este cazul burselor pentru activități sociale derulate în campus;
- Bursele pentru studenții români, români de pretutindeni și cetățeni străini se vor acorda în baza selecției anuale, așa cum a fost aceasta operată în luna octombrie 2024
De asemenea, vă informăm că beneficiarii burselor de performanță și ai burselor sociale din semestrul I își vor păstra acest statut și în semestrul al II-lea, indiferent de rezultatele obținute la finalul sesiunii de examene din ianuarie-februarie 2025. Menținerea burselor acordate în primul semestru este condiționată doar de păstrarea calității de student activ, fără suspendarea, întreruperea studiilor sau exmatricularea acestora.
Prin urmare, listele preliminare afișate pe site pentru semestrul al II-lea sunt anulate, iar bursele acordate la începutul semestrului I vor rămâne în plată.