Literatură universală şi comparată-masterat

LITERATURĂ UNIVERSALĂ ŞI COMPARATĂ

MASTERAT

Interdisciplinaritate; comparatism; globalizare

De ce să alegi masteratul de Literatură universală şi comparată?

Conceput flexibil, Masteratul de Literatură universală și comparată este integrat într-un sistem care include toate nivelurile universitare de studiu – licență, masterat, doctorat –, contribuind decisiv la construirea sistematică și susținută a unui traseu intelectual, dar și profesional. Acest program se adresează absolvenților Facultății de Litere de la toate programele de licență, dar nu numai. Sunt bineveniți și absolvenții altor facultăți care sunt interesați de literaturile lumii și de raporturile literaturii cu alte arte și cu științele socio-umane.

Masteratul de Literatură universală și comparată, precum toate programele masterale din domeniul de studii „Filologie”, asigură calificarea cursanților pentru profesorat în învățământul liceal și postliceal, și aceasta pe oricare dintre cele două linii ale specializării urmate în domeniul de licență „Limbă și literatură”. Absolvenții sunt eficient pregătiți, de asemenea, pentru cariere de filologi și referenți literari. Competențele dobândite le asigură absolvenților posibilități multiple de a se afirma într-un spectru larg și variat de instituții publice și culturale, institute și centre de cercetare sau în companii multinaționale prezente pe piața globalizată. Pentru a ilustra diversitatea traseelor profesionale urmate, trebuie amintit faptul că unii dintre absolvenți sunt astăzi directori editoriali în cadrul unor edituri, producători de festival de filme documentare sau organizatori de expoziții și conferințe.

Ce vei studia?

Predate în limba română, disciplinele sunt grupate pe trei direcții de studiu: literatură generală și comparată, alte științe ale literaturii și antropologie culturală și literară. Studenții își vor putea rafina cunoștințele și vor analiza diverse fenomene literare, dar nu numai, în cadrul unor discipline ca: Literatură și mentalități, Hermeneutică literară, Teatru universal, Romanul postcolonial, Imagologie, Realismul magic în literatură și film, Antropologie culturală, Paradigme literare ale utopiei, Decadență și decadentism sau Comicul în literatura medievală și renascentistă.

Precizări legate de admitere

Admiterea la masterat se face în baza unei note care are două componente: 60% reprezintă media examenului de licență, 40% reprezintă nota la proba orală (interviu). Proba orală presupune o discuție în baza unui subiect ales de candidat dintr-o tematică și pe baza unei bibliografii anunțate. În cadrul interviului, se au în vedere cunoștințele acumulate de candidat în timpul programului de licență, dar și argumentele alegerii programului de studii. Candidatul trebuie să aibă în vedere repere bibliografice relevante din bibliografia publicată sau titluri suplimentare adecvate temei selectate: genuri și specii literare (un gen sau o specie, la alegere) ori curente în literatura universală (la alegere, unul dintre următoarele curente: barocul/clasicismul/ romantismul/modernismul/simbolismul/avangarda).

Persoana de contact

Conf. univ. dr. Cătălin CONSTANTINESCU
e-mail: catalin.constantinescu@uaic.ro

Mai multe informaţii: