Apel-Burse de cercetare şi formare

APEL pentru burse de cercetare și formare postuniversitară și postdoctorală

Ministerul Educației anunță lansarea programului de burse de cercetare și formare postuniversitară și postdoctorală “Vasile Pârvan” la Accademia di Romania din Roma și “Nicolae Iorga” la Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica din Veneția, instituite prin H.G. nr. 101/2002, modificată prin H.G. nr. 918/2011, pentru anul 2025.

Condițiile de înscriere și participare la concursul național pentru acordarea burselor

La concursul național pentru acordarea burselor de cercetare și formare postuniversitară și postdoctorală „Vasile Pârvan” și „Nicolae Iorga” au dreptul să se înscrie persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) sunt cetățeni români cu domiciliul stabil în România;

b) provin din instituții de învățământ acreditate din România/instituții de profil din România, sunt absolvenți de studii superioare cu diplomă de licență sau echivalentă și/sau studii

universitare de masterat și/sau studii aprofundate și au, după caz, una din următoarele calități:

• studenți la programele de masterat/cursanți la studii aprofundate, la învățământul de zi;

• doctoranzi în instituții organizatoare de studii universitare de doctorat din România;

• doctori în științe/artă cu diplomă obținută în țară sau străinătate;

• artiști consacrați;

• cadre didactice titulare în instituții de învățământ de stat ;

• cercetători în institute de cercetare din rețeaua Ministerului Educației;

• membri ai Uniunii Artiștilor Plastici.

c) au cunoștințe de limba italiană cel puțin de nivel mediu (scris, citit, conversație) și, de asemenea, fac dovada cunoașterii unei limbi străine de circulație internațională;

d) fac dovada obținerii acceptului de coordonare a proiectului pe durata stagiului de cercetare/ formare, din partea unui profesor român /profesor din Italia specialist în domeniul în care se solicită bursa.

Mai multe informatii se gasesc pe site-ul www.roburse.ro.