Decontul se acordă în baza unor documente. Studentul înmatriculat la forma de învățământ cu frecvență care solicită decontul va depune următoarele documente la secretariatul facultății:
- Cerere decontare abonament (Anexa 1), completată și semnată de către student;
- Copie legitimație abonament SCTP (cartonul cu fotografia), pe care sunt înscrise numele și prenumele studentului, precum și nr. și seria legitimației, în cazul în care abonamentul a fost achiziționat de la Tonetele CTP;
- Tichetul abonamentului achiziționat, în original. ”Seria carton” de pe tichet trebuie să fie aceeași cu seria de pe legitimația abonament, în cazul în care abonamentul a fost achiziționat de la Tonetele CTP;
- Dovada efectuării plății (bon fiscal/chitanță/detalii tranzacție pentru plățile on-line, adică extrasul de cont, pe numele titularului);
- Dacă studentul beneficiază de reducere 100% va depune documente justificative;
- Contul IBAN la care titular este studentul;
Pe toate copiile depuse, studentul va scrie conform cu originalul și va semna.
Pentru studenții care au achiziționat abonamentele la preț integral prin aplicația 24Pay, SCTP va transmite listele nominale cu beneficiarii abonamentelor, semnate la nivelul conducerii CTP. Aceste liste vor fi puse la dispoziția secretariatelor facultăților, care le vor înainta la Direcția Economică și Resurse Umane/Serviciul Financiar împreună cu Tabelul centralizator, certificat de către administratorul șef al facultății (Anexa 2) și celelalte documente justificative, verificate, cu cererea aprobată de decanul facultății.
Pentru decontarea abonamentelor achiziționate în luna octombrie 2023, solicitările pot fi depuse la secretariatele facultăților, în perioada 20 – 29 noiembrie 2023, în intervalul orar al programului cu publicul.
Virarea sumelor în conturile studenților se efectuează în momentul în care vor fi alocate sumele de către Ministerul Educației cu această destinație.